Arthur si Maya

Arthur si Maya nu sunt Daphnis si Cloe, nu sunt nici Tristan si Isolda, nici Abelard si Heloise. Dar, bineinteles ca sunt. Pentru ca sunt Orfanul si Iluzia, Animus si Anima, Reprimarea si Disocierea, Transferul si Contratransferul. Asa se intampla cand o psihanalista, eseista si poeta porneste sa scrie un „fantasy” poetic care poate fi, in acelasi timp, si o parabola psihanalitica si o meditatie anistorica/postistorica asupra perechii intr-o lume etern cataclismica. In orice termeni am alege sa citim fabulosul discurs poetic de fata, el ne va trece — ma tem ca fara compasiunea terapiei, dar cu frumusetea intentiei reparatoare — prin cercul de foc al intrebarilor care ne preocupa dintotdeauna: ce se intampla cu Sinele si ce se intampla cu dragostea unei fiinte care poarta in ea codul autoanihilarii.