Bozgor bebop

Robert Gabriel Elekes (n. 1985, Brasov) a publicat volumele de poezie aici imi iau dintii-n spinare si adio (2015) si o drona care sa ma vrea in sfarsit doar pe mine (Casa de Editura Max Blecher, 2018). In 2015 a pornit seria de lecturi „Dactar Nicu’s Skyzoid Poets”, ajunsa la editia 80. Poet, performer si traducator, doctor in Filologie cu o lucrare ce trateaza opera scriitorilor germani din Romania anilor ‘70-‘80, preda la Universitatea „Transilvania” din Brasov.Despre bozgor bebop:Fara sa se desparta radical de tonalitatea volumelor anterioare, Robert Gabriel Elekes adanceste in bozgor bebop referintele la identitate, si nu ma refer la asumarea autoironica a prejudecatilor, cum vedem din titlu, ci la marile intrebari pe care asezarea intr-o genealogie le naste. Ce ar fi fost daca si ce va fi dupa, in contextul in care viata nu pare sa ofere liniste, ci doar singuratate, nesiguranta, anxietate, toate dublate de impactul socio-politic in spatiile care conteaza: familia si paternitatea. Spatii care — cand cu umor, cand vizionar, dar la fel de lucid — remodeleaza (in)adaptarea la cotidian. O poezie suficient de vibranta incat sa poata ilumina singuratatea, incat sa poata trezi cititorul nu cu spaima cu care ar face-o un ro-alert in puterea noptii, dar la fel de eficient.Moni StanilaE un vortex acaparant & un roller coaster emotional bozgor bebop-ul lui Robert Gabriel Elekes. Atent, reactiv, fresh; clocotind de aliteratii si asonante, de repetitii si rime invioratoare. Imi place de mor arta asta a lui, rafinata de la un titlu la altul, de a expedia calambur si ironie (unica forma de politete dinaintea coltilor de megalodon ai realului) si esantioane pure de gandire poetica direct in tamplele cititorului. Pactizez cu „Shibboleth-ul shitty”, imi reconstruiesc (si chestionez) eu insumi, odata cu fiecare poem din bozgor bebop, identitatea lingvistica, irelevanta, transparenta, „alfabetismul nefunctional”; ca si tandretea din microtrib, paternitatea, exuberanta, mahmureala de dupa cate un ravelion exemplar. Pentru ca sunt si eu „un martor cu fata pixelata”, care tanjeste dupa umanitatea (animalitatea?) elementara. Pentru ca uneori vad si eu „fulgul care nu cade/ si nu se topeste pe limba/ cand casti ca un alien/ gura de copil/ din gura de adult/ spre cer”.Stefan Manasia