Carte pentru toti. Vol. 26 Plumb

Poezia bacoviana poate fi materialul prin excelenta pentru o lectie despre relatia dintre realitate si transfigurare, dintre mimesis si reprezentare. Bacovia aplica o teatralizare savanta nu doar suferintei si sentimentului tragic, ci si lumii, in desfasurarea ei aparenta. El de-natureaza realul, proiecteaza pe canavaua acestuia peisajul interior al eului si sentimentul dominant al dezolarii. Lumea poate fi un cimitir, peisajul – un tablou al mortii, psihicul – un ecran al evanescentelor terifiante, mediul social – un teatru al permanentei saracii si nefericiri. Totul functioneaza ca un tot, se iese din depresie pentru a se intra in alta varianta a ei. Iar relatia dintre interior si exterior nu face decat sa adanceasca sentimentul de insecuritate de care e dominat subiectul. Dinu FLAMAND Lui Bacovia ii repugnau teoriile. Probabil ca le percepea ca pe niste surse de falsificare. Numai inspiratia genuina, senzoriala o simtea ca pe o garantie de autenticitate. El se credea un „senzitiv“, ca in proza sa cunoscuta, nu un intelectual. Se vedea pe sine, probabil, in situatia de artist sincer si spontan, in priza directa cu senzatiile care ii talmaceau lumea, evitand complicatiile si artificiile. Simbolismul bacovian lasa cateva usi deschise spre esteticile ce vor irupe dupa el, cand poemul va deveni prisma metaforica prin intermediul careia poetul isi cauta locul sau in lume, dar si lumea incearca sa se faca acceptata de poet. Permisivitatea poeziei bacoviene, forta ei ascunsa, capacitatea ei de a se primeni postum, intersectand directii pe care, in aparenta, nu le continea, explica viabilitatea acestei opere de o paradoxala umilitate. Probabil ca are dreptate Borges cand spune: „timpul care darama palatele imbogateste versurile“! Coperta brosata