Cartea completa a prescolarului 3-4 ani

Cartea completa a prescolarului 3-4 ani

by Cristina Gogoncea

ISBN
9786069760505
Publisher
Trend
Publication year
2017
Pages
128
Format
Broșată

Description

Pentru a capta interesul copilului preşcolar, lucrarea este structurată pe secvenţe de activităţi legate de cele patru domenii majore studiate la grădiniţă (limbă şi comunicare, om şi societate, ştiinţe - cunoaşterea mediului şi ştiinţe - matematică), astfel: Comunicăm – copilul dumneavoastră va deprinde cunoştinţe de comunicare şi dezvoltare a vorbirii cu ajutorul lecturilor recomandate, a poveştilor şi poeziilor frumos ilustrate; Relaţionăm – copilul va învăţa să conştientizeze regulile de igienă, de comportament, să identifice, să asocieze obiecte şi să exercite stăpânirea gestului motric de unire punct cu punct; Descoperim – copilul dumneavoastră va explora viaţa şi mediul înconjurător în toate dimensiunile sale (aspect, timp, spaţiu, relaţii etc.); Exersăm – copilul va descoperi culorile, formele geometrice, se va iniţia în lumea numerelor şi a cifrelor, va descoperi ce număr permite exprimarea cantitativă şi asocierea în cadrul grupelor şi formelor de obiecte.

Prices at stores

No offers available for this book.