Cartea poeziei
- ISBN
- 9789975002790
- Publisher
- Arc
- Publication year
- 2019
- Pages
- 104
- Language
- Romanian
- Format
- Broșată
Description
Ne-am propus ca în acest an Cartea poeziei, care a ajuns la a șasea ediție, să cuprindă doar texte bune și foarte bune, așa încât să poată fi parcursă și de alți iubitori de poezie în afara celor incluși în ea. De aceea am solicitat autorilor care au publicat volume originale și totodată citibile ca poezie în 2018 câte 3-5 poeme, considerând că cel mai bine poate să-și aprecieze creațiile nimeni altul decât poetul însuși. La fel am procedat și cu cei care au semnat cicluri de poeme inedite în revistele literare românești, indiferent de locul apariției lor. În antologie sunt incluși 35 de poeți, printre care: Vasile Romanciuc, Marcela Benea, Andrei Țurcanu, Leo Butnaru, Ludmila Sobiețchi, Călina Trifan, Teo Chiriac, Nicolae Leahu, Emilian Galaicu-Păun, Grigore Chiper, Silvia Caloianu, Moni Stănilă, Ana Rapcea, Silvia Goteanschii, Virgil Botnaru. Cartea mai conține o serie de fotografii cu secvențe de la evenimentele Uniunii Scriitorilor din Moldova, multe dintre ele fiind semnate de maestrul fotograf, regretatul Nicolae Răileanu. Lectură plăcută!
Categories
Price history
Prices at stores
Related books
Fratii Karamazov (vol.I & II)
F. M. Dostoievski
în 3 magazine
Harta emotiilor
Sandra O Connor
в 4 магазинах
Sanatatea emotionala a copilului de azi
Alex George, Mihaela Apetrei
в 4 магазинах
Psihologia banilor
Morgan Housel
в 3 магазинах
Cel mai bogat om din Babilon
George S. Clason, Adriana Trandafir
в 4 магазинах
Tup salvatoarea iernii
Alex Donovici
în 2 magazine