Confesiunile unui cafegiu

Confesiunile unui cafegiu

by Gheorghe Florescu

Lowest price:
312,00 lei
Available in 1 store
ISBN
9789735084899
Publisher
Humanitas
Publication year
2024
Pages
520
Language
Romanian
Format
Cartonată

Description

Culisele comertului socialist si arta supravietuirii in epoca Ceausescu. Gheorghe-Ilie Florescu (n. 1944) a învăţat meşteşugul pregătirii cafelei de la Avedis Carabelaian, unul dintre celebrii cafegii armeni care mai existau în Bucureşti la sfârşitul anilor ’60. Devine el însuşi cafegiu şi totodată şef al magazinului de cafea şi delicatese din str. Hristo Botev 10, unde avea drept clienţi mari literaţi, actori sau medici bucureşteni, dar şi personaje importante din Securitate şi Miliţie ori alţi privilegiaţi ai regimului. După cutremurul din 1977, Armenaşu, cum i se spunea, e numit şeful unui uriaş complex comercial din Pantelimon, însă continuă să prepare „cafea Avedis" într-un magazin de pe str. Sfinţilor. La mijlocul anilor ’80 este arestat în „lotul cafea" şi are nefericita ocazie de a face cunoştinţă cu puşcăria de drept comun din perioada târzie a dictaturii. Din poziţia sa de comerciant, Florescu a cunoscut ca nimeni altul epoca ceauşistă. A cunoscut-o, s-ar putea spune, de la nivelul trebuinţelor omeneşti fundamentale: mâncare, băutură, sexualitate. Sau, mai exact, de la nivelul poftelor fireşti: pentru cafea, alcooluri fine, ţigări occidentale şi orice alte produse „din import" ��" pentru tot ce lipsea de pe piaţă şi reprezenta pe atunci, alături de sex, o plăcere supremă a vieţii. A cunoscut, mai ales, mecanismele care făceau să funcţioneze acea societate: relaţiile, complicitatea, şpaga, dar şi frica de represalii. Cu un neaşteptat, surprinzător talent literar, Gheorghe-Ilie Florescu povesteşte despre dedesubturile aşa-numitului „comerţ socialist", comerţ aflat, în mare parte, în mâinile Securităţii. Mica istorie se intersectează cu istoria cea mare în aceste pagini scrise cu vervă, îmbibate de atmosfera României anilor ’60��"’70��"’80, cu descrieri incredibil de amănunţite ale străzilor bucureştene de altădată, cu poveşti adevărate şi personaje pitoreşti, multe încă în viaţă, multe bine cunoscute. Confesiunile unui cafegiu, care se încheie cu evenimente din zilele noastre, fac inteligibilă o lume ��" lumea din care s-a născut realitatea de azi.

Prices at stores

  • Cărturești

    Cărturești Lowest price

    312,00 lei
    În stoc · carturesti.md · 3 months ago