#deshumari

Ma intereseaza cum isi gestioneaza Dana Stefan raportul poeziei pe care o scrie cu presiunea memoriei de familie. Mai ales pentru ca de familie tin si pozitiile de rugaciune si notele de calatorie, de persoanele pentru care suntem sentimente, ca si paradoxurile acestor situatii. Materialul cu care lucreaza Dana in poezia ei e mereu fragil, mereu in cautarea unui eu care sa garanteze tot cu riscul imploziei. Iar riscul face poezia sa merite. Razvan Tupa *** #deshumari – nici nu se putea un titlu mai potrivit si mai sugestiv pentru acest volum, pentru ca poeta Dana Stefan, exact asta face, poem cu poem: deshumari. Mai exact, sapa in cele mai teribile tenebre ale propriei minti sau memorii afective si le infatiseaza siesi si, implicit, ni le infatiseaza si noua, in toata uratenia lor, pentru ca apoi, prin baia asumarii depline si a incercarii de a vedea in toate un scop mai inalt, sa le spele si sa le invaluie in lumina, picurand peste fiecare o seama de sentimente pozitive, cum ar fi acceptarea, curajul, dragostea, speranta si, foarte important, stropind din belsug toate „oasele” deshumate cu apa vie a poftei sale de viata. Romeo Aurelian Ilie