Didactica. Textul liric. Lectura, intelegere, interpretare
de Raisa Leahu
- ISBN
- 9789975616607
- Editura
- ARC
- An apariție
- 2011
- Pagini
- 140
- Limba
- română
- Format
- Broșată
Descriere
Aşa cum sugerează şi subtitlul volumului, cartea transmite şi fixează potenţialilor ei cititori deprinderile de a citi, decoda şi aprecia o scriere literară, în speţă a genului liric. Textele sunt supuse unei analize totale, dez-asamblarea pieselor antrenate în exerciţiul didactic coborând până la nivelul infinitezimal al literelor (analiza fonetică a cuvintelor şi sintagmelor, spre exemplu, cu evidenţierea rolului acestora în intenţia artistică) şi urcând până la nivelul interpretării globale a tuturor ansamblurilor din care se constituie opera. Această deconstruire, pe segmente, urmăreşte, în ultimă instanţă, punerea în valoare a fiecărui element din care se edifică un text literar şi elucidează totodată modul în care funcţionează întregul sistem ca structură artistică. Fiecare exerciţiu de valorificare a virtuţilor literare a poemelor este un model de analiză pe text, cu operări pe orizontală şi pe verticală, cu demonstraţii vădind serioasele disponibilităţi critice ale autorului lucrării. Diversitatea metodelor analitice, unghiurile neobişnuite din care sunt examinate temele, multitudinea abordărilor ne conduc spre ideea că e vorba de o lucrare fără echivalenţă la noi, deoarece nimeni din exegeţii noştri nu a demonstrat atâta subtilitate şi erudiţie literară într-o încercare de iniţiere didactică.
Categorii
Prețuri în magazine
-
BO
BookStore
În stocCumpără38,00 lei
Cărți similare
Mandrie si prejudecata
Jane Austen
Codul emotiilor
Bradley Nelson
Dune
Frank Herbert, Ion Doru Brana
До самой смерти
Бизнес на пальцах: Развитие навыков управления продаж и маркетинга за 60 дней
Управление персоналом
Коллектив авторов (HBR)