Don Quijote de la Mancha (2 Vol.)

 „«Norocul ne călăuzeşte paşii mai bine decît ne-am putea noi dori, căci ai în faţă, prietene Sancho Panza, o privelişte care ne descoperă treizeci şi mai bine de uriaşi, nemăsurat de mari, cu care am de gînd să mă lupt şi să le fac la toţi de petrecanie, şi ce-om lua de la ei drept pradă să ne fie cheag îmbogăţirii; că-i bătălie dreaptă, şi înseamnă să-l slujeşti pe Dumnezeu dacă stingi sămînţa lor afurisită de pe faţa pămîntului.» «Ce uriaşi?» zise Sancho Panza. «Aceştia pe care-i vezi», răspunse stăpînul său, «aceştia cu braţe cît toate zilele, că sînt unii la care măsoară cît două leghe». «Ia seama, Luminăţia Ta», i-o întoarse Sancho Panza, «că ăştia care se văd aicea nu-s uriaşi, ci mori de vînt, iar ceea ce iei dumneata drept braţe sînt aripile, care, învîrtite de vînt, mişcă pietrele morii». «Se vede cît de colo», răspunse don Quijote, «că nu prea eşti citit cînd e vorba de aventuri cavalereşti; sînt uriaşi, şi dacă ţi‑e frică de ei, şterge-o de-aici şi pune-te pe rugăciuni, cît timp m-oi încleşta eu cu ei în luptă crîncenă şi defel dreaptă».” (Miguel de Cervantes)