Dor de dor de tine. Volumul 3

Dor de dor de tine. Volumul 3

Lowest price:
229,00 lei Preț foarte ridicat
Available in 1 store
ISBN
9789975334990
Publisher
Bestseller
Publication year
2020
Pages
372
Language
Romanian
Format
Broșată

Description

Într-o zi poezia mea îți va fi rugăciune. Consider că poezia există în fiecare dintre noi, este tocmai acea fărâmă de haos care ne leagă de visul din care am fost azvârliți către viață. Niciodată nu mă simt mai aproape de cel care sunt cu adevărat decât atunci când scriu. Fiecare imagine care îmi fulgeră sufletul vine, probabil, dintr-o lume care chiar există, undeva în afara percepției noastre. Poezia este, de multe ori, instrumentul cu care îmi măsor timpul rămas în jumătatea goală a clepsidrei. Așa am scris și această carte, am strâns toate semnele, toată liniștea ascunsă între bătăile inimii, toate pierderile și regăsirile întâlnite pe drumul care duce către mine însumi. „Poezia mare, cea pe care este înzestrat Constantin Romulus Preda să o scrie, caută adevăruri și, în momentele ei de vârf, se exprimă exclusiv prin adevăruri.” — Aurelian Titu Dumitrescu, poet, considerat cel mai apreciat discipol al lui Nichita Stănescu „Am găsit în poeziile lui Constantin Romulus Preda accente din Arghezi și din poeziile populare care mi-au plăcut foarte mult.” — Nicolae Breban, unul dintre cei mai importanţi romancieri români „Toate versurile sale se cuibăresc atât de firesc în sufletul tău, încât le simți întorcându-se acasă, acolo unde tu însuți le-ai gândit și le-ai tăcut pe toate, așteptându-l pe el, Constantin Romulus Preda, să descopere cea mai desăvârșită formă pentru ele.” — Alice Năstase Buciuta, Revista Tango Despre autor Constantin Romulus Preda este un tânăr poet din Craiova. Laureat al Premiului de debut al Festivalului Internațional „Mihai Eminescu” (Ediția I, septembrie 2013), a fost remarcat de Justo Jorge Padrón, unul dintre poeții importanți participanți la Congresul Mondial de Poezie de la Craiova. Până în prezent, a publicat nouă cărți de versuri. Poezia sa este fascinantă, seducătoare, irezistibilă și generatoare de răspunsuri pentru fiecare dintre noi.

Price history

Prices at stores

  • Cărturești

    229,00 lei
    În stoc · carturesti.md · about 1 month ago