Dreptul internetului. Editia 2
by Dan Cimpoeru
- ISBN
- 9786061802494
- Publisher
- CH Beck
- Publication year
- 2013
- Pages
- 504
- Format
- Broșată
Description
încă de la apariţia primei ediţii, lucrarea Dreptul internetului s-a bucurat nu numai de atenţia publicului larg, dar şi de aprecierea specialiştilor în domeniu, motiv pentru care în anul 2012 a fost premiată de Uniunea Juriştilor din România cu premiul „Iordan Gruia”. în continuare, cartea îşi menţine atractivitatea publicistică datorită instituţiilor abordate, a structurii sale şi îndeosebi a caracterului integrator specific unei discipline ştiinţifice. Această nouă ediţie are în vedere ultimele modificări legislative intervenite, îndeosebi impactul asupra domeniului abordat a noului Cod de procedură civilă care a intrat în vigoare la 15 februarie 2013. Spre deosebire de vechea lege, înscrisurile ca mijloace de probă au primit o amplă şi modernă reglementare în Codul de procedură civilă, aşa cum de altfel era şi firesc, şi nu în Codul civil. Pentru prima dată într-o codificare civilă, în categoria înscrisurilor sunt incluse şi „înscrisurile în formă electronică”, fapt ce dovedeşte cu prisosinţă că Internetul, ca fenomen social, a influenţat decisiv şi ireversibil nu numai societatea în general, dar şi raporturile juridice dintre oameni.
Categories
Prices at stores
No offers available for this book.
Related books
Delimitarea competentelor subiectilor procedurii procedurii de insolvabilitate
in 2 stores
Ghid practic - modele de cereri pentru Justitiabili depuse conform Legii Insolvalibitatii nr. 149/2012
in 3 stores
Sesizarea Curtii Europene a Drepturilor Omului
in 4 stores
Dictionar Drepturile omului pe intelesul tuturor
Guceac Ion
in 3 stores
Organizarea profesiilor juridica
Natalia Gavrilenco, Oxana Novicov, Veaceslav Botnari
in 3 stores
Sesizarea curtii constitutionale
Renita Gheorghi
in 3 stores