Dreptul romanesc in contextul exigentelor Uniunii Europene
by Institutul de Cercetari Juridice al Academiei Romane
- ISBN
- 9786065221925
- Publisher
- Hamangiu
- Publication year
- 2010
- Pages
- 720
- Format
- Broșată
Description
In fiecare an, în cadrul sesiunilor de comunicări organizate de Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române cei interesaţi sunt chemaţi să dezbată subiecte de interes general privind evoluţia normelor naţionale în raport cu cele comunitare, precum şi dificultăţile apărute în practica instanţelor cu ocazia aplicării acestor dispoziţii. Culegerea de faţă cuprinde discuţii pe marginea unor teme precum: • dreptul european al contractelor • schimbările climatice • organismele modificate genetic • procedura europeană a somaţiilor de plată • protecţia consumatorului la încheierea şi executarea contractelor la distanţă • acţiunile în despăgubire pentru cazurile de încălcare a normelor concurenţiale • fuziunea transfrontalieră a societăţilor comerciale • întrebarea preliminară în faţa instanţei de ultim grad • recunoaşterea hotărârii arbitrale străine • rolul judecătorului naţional în cadrul Uniunii Europene • obţinerea de probe din străinătate • efectul direct al directivelor în dreptul naţional • dreptul la liberă circulaţie al resortisanţilor ţărilor terţe • justiţia penală universală • dreptul la despăgubire pentru victimele infracţionalităţii din Uniunea Europeană • interceptarea şi stocarea convorbirilor telefonice, mesajelor, e-mailurilor • suveranitatea de stat în epoca modernă • criminalitatea unor cetăţeni români în spaţiul Uniunii Europene • traficul de fiinţe umane • mandatul european de arestare
Categories
Prices at stores
No offers available for this book.
Related books
Delimitarea competentelor subiectilor procedurii procedurii de insolvabilitate
in 2 stores
Ghid practic - modele de cereri pentru Justitiabili depuse conform Legii Insolvalibitatii nr. 149/2012
in 3 stores
Sesizarea Curtii Europene a Drepturilor Omului
in 4 stores
Dictionar Drepturile omului pe intelesul tuturor
Guceac Ion
in 3 stores
Organizarea profesiilor juridica
Natalia Gavrilenco, Oxana Novicov, Veaceslav Botnari
in 3 stores
Sesizarea curtii constitutionale
Renita Gheorghi
in 3 stores