Enigma Otiliei

In literatura romana, „Enigma Otiliei“ trece, astfel, drept cel mai notabil roman balzacian – atat ca influenta, cat si ca referinta (referenta). Doar ca, in aceasta raportare la Balzac, G. Calinescu schimba oarecum regula jocului prin exagerare. Intoarcerea la balzacianism nu este una inocenta, in linie dreapta, ci una complicata, in spirala, presupunand o reactivare ingenioasa a arheologiei literare. Asa cum observa Nicolae Manolescu in Arca lui Noe, prozatorul, „in loc sa mearga in sensul continutului realist-documentar, merge in sensul conventiei balzaciene, pe care o ingroasa, punand-o in evidenta“. Astfel, «Enigma Otiliei» ar fi „o reconstructie […] a formulei insesi de roman“, un joc estetic al unui mare critic cu un imens ochi comic. Oana Soare Il aud si pe d. Perpessicius si am mai auzit in soapta si pe alti rauvoitori notorii, ca Otilia n-are nicio enigma si ca prin urmare titlul nepotrivindu-se cu continutul, romanul e pierdut. Frumoasa critica, strasnica critica! Romanul nu este o dezvoltare a titlului, ci titlul e un nume de ordine, pus in urma, cum se obisnuieste. Otilia, cei inteligenti vor fi observat, nu e personajul principal. Felix si Otilia sunt acolo in calitate de victime si de termeni angelici de comparatie. Voisem sa numesc cartea „Parintii Otiliei“, dar editorului i s-a parut mai sonor titlul „Enigma Otiliei“. Puteam sa-l zicem „Razboiul chino-japonez“. Ei, si ce-i cu asta? Intitulat „Istoria Frantei, Le rouge et le noir“ inceteaza a fi ce este? Singura intrebare este daca Otilia exista in limitele ei. Ea este normala, fireste, si n-are nicio enigma de roman politienesc. Daca am pus acest titlu care putea sa arate asa: „«Enigma» Otiliei“, ca sa se vada ca enigma este si nu este, e pentru a sugera procesele unei varste. Nu Otilia are vreo enigma, ci Felix crede ca le are. Pentru orice tanar de douazeci de ani, enigmatica va fi in veci fata care il respinge, dandu-i totusi dovezi de afectiune. Irationalitatea Otiliei supara mintea clara, finalista a lui Felix. Apoi Otilia, fara interes material propriu-zis, arata afectiune pentru Pascalopol. Cazul e destul de comun. Se pare ca fetele nu iubesc in chip necesar pe tinerii de varsta lor si ca barbatii in etate exercita asupra lor un curios imperiu. Asta, pentru Felix, este o enigma. Si apoi enigma este tot acel amestec de luciditate si strengarie, de onestitate si usuratate. De ce Otilia sa-l prefere pe Pascalopol si nu pe el, si de ce apoi sa‑l paraseasca pe Pascalopol pentru o relatie mai plata? De ce la o fata asa de fina, urme de impuritati in idealuri? Aceasta criza a tineretii lui Felix, pus pentru intaia oara fata in fata cu absurditatea sufletului unei fete, aceasta este enigma. - G. Calinescu