Eroi și minuni ale Evului Mediu

Eroi și minuni ale Evului Mediu

ISBN
9789975796149
Publisher
Cartier
Publication year
2010
Pages
272
Format
Cartonată

Description

Traducere din franceză de Gabriela Șiclovan
 
 Lucrarea explorează imaginarul medieval din perspectiva celor două componente majore: eroii, precum Carol cel Mare, Cidul, Regele Arthur, Roland, Papesa Ioana, Robin Hood, fără a uita de Melusina și de vrăjitorul Merlin, dar și vulpoiul și licornul; și minunile, trei edificii sau forțe care domină societatea, respectiv catedrala, cetatea și claustrul.
 
 Iconografia medievală ignoră granițele dintre natural și supranatural, dintre lumea de aici și cea de dincolo, și acoperă un larg spațiu geografic. Pe de altă parte, această istorie a imaginarului este o istorie pe termen lung, prezentând acești eroi și aceste minuni așa cum au fost construite și venerate de Evul Mediu, apoi lăsate moștenire secolelor următoare, în care acestea continuă să existe, mai cu seamă grație unor noi suporturi ale istoriei, precum cinematografia și banda desenată.

Categories

Prices at stores

No offers available for this book.