Familia Swift: Galeria hoțomanilor

Galeria ticăloșilor, o continuare palpitantă care îmbină misterul detectivistic cu energia ludică și absurdă a familiei Swift, este gata să te ia prin surprindere mai repede decât ai spune „Familia mea e un pic ciudată”. După ce criminalul a fost prins, iar familia ei este din nou în siguranță, Poznașa își poate relua preocupările cu adevărat importante, cum ar fi căutarea comorii familiei pe fundul lacului. Numai că liniștea nu durează mult, pentru că un nou mister trebuie dezlegat. O serie de jafuri spectaculoase din muzeele de artă a luat cu asalt Parisul, iar Poznasa, Fenomenala și unchiul Vâltoare merg să investigheze. Cazul este mai complicat decât pare: jefuitorii nu sunt niște infractori obișnuiți, ci adevărați performeri ai furtului, care lasă în urmă instalații teatrale și mesaje simbolice. În plus, apar noi rude băgăcioase, despre care nimeni nu știa, în cel mai nepotrivit moment, de parcă ar vrea să le pună bețe în roate. Ce se întâmplă, de fapt? Și cine sunt excentricii din familia Martinet, care apar din senin și pun întrebări tot mai ciudate? Cu noi enigme și aceeași plăcere jucăușă pentru cuvinte, familie și haos, al doilea volum din seria Familia Swift promite o aventură captivantă de la prima până la ultima pagină. Recenzii „În al doilea volum al seriei, la fel de savuros, hilar și isteț ca primul, Poznașa Swift descoperă că are rude la Paris, verii Martinet, cu care ramura engleză a familiei Swift se află de multă vreme în conflict. Nu ești pregătit pentru acest jaf plin de extravaganță comică.” ‒ Kirkus Reviews „Are ceva din atmosfera din filmul La cuțite, trecută prin filtrul lui Lemony Snicket... Un mister pe cât de inteligent, pe atât de fermecător, la fel ca eroina sa.” ‒ Publishers Weekly „Pasiunea lui Beth Lincoln pentru cuvinte strălucește în fiecare pagină. O alegere minunată pentru tinerii ageri, atrași de aventurile prin muzee.” ‒ Shelf Awareness Fragment din carte „Problema Fenomenalei – realiză Poznașa – era aceea că ea considera deșteptăciunea o responsabilitate. Credea că a avea un creier mare însemna că are o obligație de onoare să facă ceva folositor cu el. Surorile și verișoarele ei nu erau la fel de deștepte, așadar, din punctul de vedere al Fenomenalei, nu erau la fel de responsabile pentru acest caz. Dacă nu aveau să afle ce s-a întâmplat cu Pierrot și cine l-a omorât pe Bernard, nu avea să dea vina pe nimeni altcineva decât pe ea însăși. Pentru cineva atât de deștept, reușea să fie foarte ne-deșteaptă, își spuse Poznașa. Evident, singura persoană responsabilă pentru aceste crime era persoana care le comitea. Poznașei îi părea bine că nu era deșteaptă. Prefera, de departe, să fie isteață.”