File de adio

Stau la lectia de algebra si ma gandesc la vesnicie. Creta dintre degetele lui Kant se zbate pe intinsul tablei, cautand sa ne faca pe toti de ras. Inchipuiti-va, in spatele lui Kant piroteste o clasa intreaga de destepti, cu vreo trei eminenti printre ei, si toti au venit la liceu cu problema nerezolvata.Unii sunt gata sa intre in pamant de rusine si necaz. Eu, bineinteles, nu reactionez. Kant si-a aruncat privirea printre randurile de banci si, nu se stie de ce, si-a oprit-o asupra mea. Nu ma taie capul de ce m-a tintit anume pe mine. Stim amandoi ca luminata mea minte are alergie pentru tot ce e legat de matematici.Si cu toate astea, Kant ma simpatizeaza. Printre altele, Kant e porecla profesorului nostru - Constantin Anton. O stie, dar ca un om de treaba ce este, nu se supara. Isi cunoaste obiectul si isi castiga cinstit bucatica de paine. Cred ca numai exagerata lui modestie l-o fi incurcat sa aleaga o alta cariera.Asadar, privirile ni s-au incrucisat pasnic si Kant a intrebat eu glas bland:- Si tu, Mugur, ai chinuit nevoia asta de problema?...