Habarnam pe luna

Habarnam pe luna

Lowest price:
255,00 lei
Available in 2 stores At all-time low price
ISBN
9789735089924
Publisher
Humanitas
Publication year
2016
Pages
432
Format
Broșată

Description

Daca ati citit deja Aventurile lui Habarnam si ale prietenilor sai si Habarnam in Orasul Soarelui, atunci este timpul sa incepeti Habarnam pe Luna, cel de-al treilea volum al indragitei serii, care apare astazi intr-o editie noua si dichisita, cu ilustratii nou-noute, care va vor amuza si va vor incanta. Prichindeii din Orasul Florilor au pofta de calatorit. Fiindca, dupa cum stiti, sunt sunt foarte curiosi din fire si, mai presus de toate, plini de neastampar, vor sa porneasca, nici una, nici doua, spre Luna. Ideea calatoriei i-a venit lui Stietot si, ca s-o duca la indeplinire, a construit o nava cosmica, cu care sa zboare doar prichindeii cei mai disciplinati, adica bineinteles nu Habarnam si Gogoasa. Dar ce sa vezi? Lucrurile au luat o alta intorsatura: tocmai ei doi ajung primii pe Luna, unde au parte de peripetii de tot soiul cu "prichindeii lunatici", niste prichindei cu altfel de apucaturi si altfel de preocupari decat cei pamanteni.   Sfatul nostru este sa nu lasati cartea din mana pana ce nu veti afla cum i-a salvat Stietot, impreuna cu Cercelusa si cu Scrumbiuta, pe cei doi aventurieri si cum s-au intors cu totii pe Pamant. Iar dupa ce veti termina de citit Habarnam pe Luna, e musai sa treceti la volumul al mpatrulea al seriei, Noile aventuri ale lui Habarnam  Ilustratii alb-negru de G. Valk. Traducere din limba rusa de Sanda-Felicia Misiriantu.

Prices at stores

  • Librarius

    Librarius Lowest price

    255,00 lei
    În stoc · librarius.md · 3 months ago
  • Cărturești

    Cărturești

    270,00 lei
    În stoc · carturesti.md · about 13 hours ago