Hotul de carti

Este anul 1939. Germania nazista. Tara isi tine rasuflarea. Moartea nu a avut niciodata mai mult de lucru, si va deveni chiar mai ocupata. Liesel Meminger si fratele ei mai mic sunt dusi de catre mama lor sa locuiasca cu o familie sociala in afara orasului München.     Tatal lui Liesel a fost dus departe sub soapta unui singur cuvant nefamiliar - Kommunist -, iar Liesel vede in ochii mamei sale teama unui destin similar. Pe parcursul calatoriei, Moartea ii face o vizita baietelului si o observa pe Liesel.    Va fi prima dintre multe intalniri apropiate. Langa mormantul fratelui ei, viata lui Liesel se schimba atunci cand ea ridica un singur obiect, ascuns partial in zapada. Este Manualul Groparului, lasat acolo din greseala, si este prima ei carte furata. Astfel incepe o poveste despre dragostea de carti si de cuvinte, pe masura ce Liesel invata sa citeasca cu ajutorul tatalui ei adoptiv, care canta la acordeon.     In curand, va fura carti de la incendierile de carti organizate de nazisti, din biblioteca sotiei primarului, si de oriunde le mai putea gasi. Hotul de carti este o poveste despre puterea cuvintelor de a creea lumi. Cu o scriitura superb maiestrita si arzand cu intensitate, premiatul autor Marcus Zusak ne-a daruit una dintre cele mai durabile povesti ale timpurilor noastre.  Fragment:  Steagul  Ultima oara cand am  vazut-o, era rosu. Cerul era ca o supa, fierband si agitandu-se. Pe alocuri era ars. Firimituri negre si piper erau imprastiate prin roseata.   Mai devreme, cativa copii jucasera sotronul acolo, pe strada care arata ca o pagina patata de ulei. Cand am ajuns, inca se auzeau ecouri. Batai de picioare in strada. Copii razand si zambetele ca sarea, dar dezintegrandu-se rapid.    Apoi, bombe.    De data aceasta, totul se intamplase prea tarziu.    Sirinele. Tipetele nebune la radio.  Totul prea tarziu.       In numai cateva minute, mormane de beton si pamant erau invalmasite.  Strazile aratau ca niste vene sparte. Sangele a curs in suvoaie pana cand s-a uscat pe strada, iar trupurile au ramas acolo, ca lemnele dupa viitura.   Erau incleiati de pamant, pana la ultimul. Un pachet de suflete.    Ce este destinul?   Nenoroc?   Sa fie asta ceea ce i-a lipit de pamant in acest mod?   Bineinteles ca nu.