Incongruenti

Incongruenți, de Oana Acsinte, este un volum despre oameni surprinși exact în punctul în care imaginea pe care și-au construit-o despre sine începe să se fisureze. Cartea nu caută personaje exemplare și nici nu le distribuie comod în vinovați și victime. Le urmărește în zonele lor de contradicție, acolo unde tandrețea poate conviețui cu egoismul, devotamentul cu resentimentul, curajul cu compromisul, iar singurătatea cu nevoia aproape violentă de celălalt.
Cele două secțiuni, Incongruenți și Singurătăți, funcționează ca două perspective asupra aceleiași fragilități. Prima este mai puternic ancorată social: blocul, vecinătatea, comunismul și postcomunismul, familia, școala, migrația, prejudecata, supravegherea și precaritatea. A doua deplasează accentul spre spațiul interior, spre îmbătrânire, boală, abandon, memorie și formele discrete ale însingurării.
Oana Acsinte are simțul detaliului revelator și, mai ales, al vocii. Personajele nu vorbesc într-o limbă literară uniformizată, ci își poartă biografia în vocabular, în ezitări, vulgarități, ticuri și tăceri. De aici vine o bună parte din autenticitatea volumului. Cartea devine cu adevărat incomodă atunci când refuză să ofere cititorului confortul judecății rapide. Sub întâmplările uneori dure se află o întrebare persistentă: cât din ceea ce devenim ne aparține și cât este rezultatul fricilor, epocii, familiei și alegerilor celorlalți?
Incongruenți nu inventariază defecte umane. Construiește, din fragmente aparent disparate, o anatomie a nepotrivirii dintre viața imaginată și viața trăită.