Ispravile lui Guguta
- ISBN
- 9785885540155
- Publisher
- Guguta
- Publication year
- 2024
- Pages
- 130
- Format
- Hardcover
Description
„Fratele mai mic al lui Ion Creangă” - nenea Spiridon cum îi spun prietenii săi mai mici, născut de data aceasta nu la Humulești, ci în Basarabia, Grinăuți - Bălți, de mână cu copiii săi, Guguță, Ciuboțel, Titirică, Măriuca, Ghiocica, Crăița, au înveselit inimile și au îmbogățit visele copiilor, iar în sufletele ferecate de neliniști ale părinților și bunicilor au picurat deopotrivă lacrimă de dor și netrecătoare bucurie. Pe întregul mapamond au fost primiți ca cei mai dragi și mai așteptați prieteni, mărturie despre aceasta fiind nenumăratele scrisori primite de la copiii din Italia, din Statele Unite ale Americii, Germania, Cehia, Japonia, Finlanda, China, Sri Lanka, România, Ungaria etc. Fără a sta pe gânduri, cititorii de pretutindeni au intrat în jocurile lui Guguță ori ale lui Ciuboțel, într-o complicitate asumată din toată inima, pentru a trăi sau retrăi, în satul Trei Iezi, sau în Cucuieți ori pe malurile Răutului, prima zi de școală (în clasa întâi atunci când porți cu tine o carte, că... dacă ai două mergi neapărat într-a doua), mersul cu uratul în Noaptea de Anul Nou (când fulgii câtă frunză, câtă iarbă, auzind de sus zurgălăii, vin să asculte urătura), așteptarea lui Moș Crăciun (care vine, cum altfel?, decât din Țara Moși Crăciunilor, unde tremură norii de frig fiindcă soare n-au, ci doar o bucată de lună și câteva stele pe cer) și câte alte lucruri minunate. Ei, bine, acest miraculos și plin de gingașă taină univers al copilăriei, măiestru izvodit de Spiridon Vangheli, îl deschidem acum, la Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, prin publicarea volumului „Isprăvile lui Guguță”, un ștrengar de toată isprava. În 1973, „Căciula lui Guguță”, în limba rusă, a fost tipărită într-un tiraj de un milion opt sute de mii de exemplare, iar cartea „Isprăvile lui Guguță” a cunoscut de-a lungul timpului peste șaptezeci de ediții.
Categories
Prices at stores
In stock only at Librarius, at 255,00 lei.
Related books
DOG. Un caine pierdut un baiat regasit
Rob Perry
in 3 stores
Blue Moon. TOTI AM FOST AICI.
Blue Moon. Silver Bay, Jojo Moyes
in 2 stores
MAREA CARTE DE POVESTI. Tony Wolf
in 2 stores
MARTIN NU SE SIMTE BINE.
MARTIN NU POATE SA DOARMA., Karma Wilson
in 1 store
IN ASTEPTAREA CRACIUNULUI
in 2 stores
MARVEL. SPIDER-MAN. POVESTI DE AUR. Aventuri din lumea supereroilor
Marvel, Sebastian Mihail
in 3 stores