Jucaria mortului

„Nu exista un «mai departe» de linia atinsa in ordinara poezie extraordinara a lui Acosmei. E capatul. Poezia sa postepifanica (si nu pentru pifani ), postjoyceana («epifaniile profane» ale lui Joyce, desi deturnate, inca functionau intr-un scenariu al «inspiratiei», al «iluminarii»), ne-a trecut in virsta ultima a poeticu – lui. Vom mai scrie si publica, desigur, poezii – poezii bune, vreau sa precizez –, elegiace sau afurisite, vom experime ta, vom performa cu virtuozitate, ne vom angaja in numele binelui, al frumosului, al adevarului, vom fi rebeli cu sau fara cauza etc., vom afabula o «lo – cuire poetica» salvatoare ori blestemata, insa, fie ca ne dam seama, fie ca nu, Jucaria mortului ne asteapta – deja de trei decenii – la capatul drumului. De la prima editie ea continua sa ne intrige si sa ne nelinisteasca prefacindu-se ca ne amuza cu bufonadele sale, si nu va inceta sa o faca, deoarece nu este doar o excelentissima carte de poezie, ci ultima carte a poeziei, un fel de sentinta capitala, fara drept de apel.” (O. Nimigean)