Literatura din Basarabia. Inceput de secol XXI. Dramaturgie
by Irina Nechit
- ISBN
- 9789975850957
- Publisher
- ARC
- Publication year
- 2017
- Pages
- 312
- Language
- Romanian
- Format
- Broșată
Description
Sub genericul “Literatura din Basarabia. Început de secol XXI”, editurile Arc şi Ştiinţa propun o serie de antologii care valorifică literatura scrisă în limba română de autori basarabeni la începutul secolului XXI. Noua serie continuă, ca o ştafetă, ciclul antologic „Literatura din Basarabia în secolul XX”, care a apărut în 2004, însumând 12 volume. Colecţia recentă antologhează scrierile editate după anul 2000 până în prezent (2017). Proiectul reprezintă o nouă faţă a literaturii române din Basarabia, o literatură privită în dinamica ei evolutivă, antologată chiar în timpul în care se produce. Seria conţine şase volume care cuprind creaţii artistice clasificate pe genuri. Volumele au câte un studiu introductiv, cu tabloul la zi al genului în cauză şi cu prezentarea autorilor şi a textelor selectate. Antologatorul volumului Dramaturgie a făcut o selecţie a textelor care au suscitat interesul iubitorilor de teatru, incluzând în volum piesele de referinţă recente ale dramaturgilor, consacraţi sau tineri, inclusiv piese premiate în cadrul unor concursuri prestigioase şi montate pe scene academice, în laboratoare de creaţie şi teatre experimentale. Autorii antologaţi reprezintă toate generaţiile de autori care scriu azi pentru teatru: Nicolae Negru, Val Butnaru, Constantin Cheianu, Irina Nechit, Dumitru Crudu, Nicoleta Esinencu, Luminiţa Ţâcu, Inna Cebotari. Selecţie, studiu introductiv, note biobibliografice de Irina Nechit.
Price history
Prices at stores
Related books
Secretul secretelor
Dan Brown
in 3 stores
Zsomle s-a dus
Laszlo Krasznahorkai, Ildiko Gabos
in 3 stores
De Craciunul acesta toti au cate un secret
Benjamin Stevenson, Mihaela Apetrei
in 2 stores
Fratii Karamazov (vol.I & II)
F. M. Dostoievski
in 3 stores
Cavalerul celor sapte regate
George R. R. Martin
in 3 stores
Madona cu haina de blana
Sabahattin Ali, Viorica Dinescu
in 2 stores