Lovituri chirurgicale

Din cauza oboselii, deseori visele mele devin niste cosmaruri… Mai deunazi l-am visat din nou pe Beigbeder. Incerca sa ma convinga sa nu mai lovesc in stanga si-n dreapta ca un surd sau ca un orb care nu vede ca loviturile sale n-au nici un alt efect decat o anumita marginalizare a celui care loveste. – Va izolati in refuz! Frumoasa formula. Mi se face pielea de gaina. Beigbeder a dat de curand un lung interviu in La Revue litteraire. In visul meu, el se mira ca aceeasi revista, care are ambitia de-a deveni o revista respectabila, accepta sa-mi publice rubrica. Nu pot spune ca era furios. Doar indignat. Dupa parerea lui, ar trebui sa am o atitudine mai respectuoasa fata de scriitorii francezi. Daca nu pentru cei in viata, atunci pentru marii lor stramosi. – Pai tocmai… Nu-mi ingaduie sa ma apar. Toti acesti scriitori care poarta spre viitor gloria literaturii… Le datorez oarecare respect, ce dracuʼ! Iar daca nu sunt in stare sa-i lingusesc, daca n-am generozitatea necesara, atunci macar sa scot in evidenta calitatile lor. E oare atat de dificil? (…) In visul meu, Beigbeder era barbos ca un mujic si gol ca un pahar… Un pahar plin de vodca. L-am apucat si l-am baut pana la fund. Da, l-am baut pe scriitorul Beigbeder. Iar apoi am inceput sa tremur, ma durea in gat, apoi ceva mai jos; stomacul meu parea locuit de un vierme care se rasucea ca intr-un salon de dans. M-am trezit ud de sus pana jos… Inotam… Dumitru Tepeneag