Moscova-Petuski

Traducere din limba rusa si note de Emil Iordache   Venicika Erofeev ia trenul din Moscova si incearca sa ajunga la iubita lui, care-l asteapta nerabdatoare in gara Petuski. Alaturi de ingerii care-i tot apar prin preajma pe masura ce, ca sa-si treaca plictisul, mai ia un git de votca, alaturi de o sleahta de pasageri hirsiti in ale socialismului si-n meandrele de necuprins ale tariei datatoare de fantezii multilaterale, Venicika rememoreaza in bataie de joc realizarile extraordinare ale omului sovietic si marcheaza fiecare kilometru al calatoriei cu cite o reteta de alcool datator de fericire. „Spatiul intilnirii dintre bautorul metafizic si lumea «realistilor» este acela al mahmurelii. Moscova-Petuski nu este numai un imn dedicat bauturii, ci si un bocet mahmur al intilnirii cu lumea. In restaurantul de la gara, buimac, eroul mediteaza: «De ce-s cu totii atit de grosolani?… De ce asa? O, daca intreaga lume, daca fiecare din lumea asta ar fi linistit si temator, cum sint eu acum, daca ar fi nesigur de sine si s-ar indoi de temeinicia locului sau sub soare– ce bine ar fi… As accepta sa traiesc pe pamint si o vesnicie, daca mai inainte mi s-ar arata un ungher unde nu intotdeauna este loc pentru faptele eroice».” (Emil Iordache) Nascut sub zodia protestului, Venedikt Erofeev (1938‑1990) s‑a dovedit in perioada studiilor un elev si mai apoi un student cu caracter puternic, asemenea tatalui, unul dintre multii arestati in 1946 pentru „propaganda antisovietica“. In 1955 Erofeev este admis la Facultatea de filologie a Universitatii din Moscova. Va fi exmatriculat timp de trei semestre, pentru comportament „necuviincios si inadecvat”. Nu renunta insa la studii si frecventeaza cursurile altor facultati. In anii ’60‑’70 se casatoreste, calatoreste mult, are citeva slujbe marunte si scrie cea mai importanta opera a sa: „poemul” Moscova‑Petuski, care avea sa circule multa vreme in exemplare dactilografiate si sa fie publicat in spatiul rus abia la sfirsitul anilor ’80. Inainte de moarte avea sa mai scrie o piesa de teatru (Walpurgisnacht) si sa inceapa o alta, avind ca subiect viata lui Fanny Kaplan. Se pare ca tot in anii ’80 a scris un roman despre compozitorul rus Dimitri Sostakovici, roman niciodata gasit.