Noul Cod de procedura civila. Fundamentele. Art. 1-248. Comentarii si explicatii
by Liviu-Alexandru Viorel, Georgeana Viorel
- ISBN
- 9786061800926
- Publisher
- CH Beck
- Publication year
- 2012
- Pages
- 656
- Format
- Broșată
Description
Noutatea pe care o aduce lucrarea constă atât în abordarea sistematică, eminamente practică, prin valorificarea practicii judiciare recente, nepublicată sau culeasă printr-o analiză proprie, prelucrată şi integrată în cuprinsul lucrării, cât şi prin prezentarea de soluţii mai puţin cunoscute în lucrările de drept existente, raportate la noile realităţi ale NCPC.Lucrarea îmbină însă noul şi vechiul, dar şi tezele diferitelor şcoli de drept într-o manieră imparţială, propunându-şi să ghideze cititorul să evadeze dintr-un labirint „mistic”, prin descifrarea unor norme criptice, încâlcite, oferind, uneori, o orientare de ansamblu, iar, alteori, una detaliată.Comentariul fiecărui articol examinat reprezintă o îmbinare a eforturilor conjugate ale autorilor – judecător, respectiv avocat – reflectând cele două faţete ale reprezentanţilor celor două profesii exponenţiale implicate în procesul civil şi care concură la înfăptuirea justiţiei.Au fost evidenţiate elementele de noutate din noua orânduire procesual-civilă, soluţiile introduse prin Legea nr. 202/2010, care nu au mai fost preluate de NCPC, dar şi cele care au fost păstrate de NCPC, modificările aduse prin Legea nr. 76/2012, dar şi forma republicată a noului Cod. Autori:Liviu-Alexandru Viorel - Avocat în Baroul BucureştiGeorgeana Viorel - Judecător - Judecătoria Mizil
Categories
Prices at stores
No offers available for this book.
Related books
Delimitarea competentelor subiectilor procedurii procedurii de insolvabilitate
in 2 stores
Ghid practic - modele de cereri pentru Justitiabili depuse conform Legii Insolvalibitatii nr. 149/2012
in 3 stores
Sesizarea Curtii Europene a Drepturilor Omului
in 4 stores
Dictionar Drepturile omului pe intelesul tuturor
Guceac Ion
in 3 stores
Organizarea profesiilor juridica
Natalia Gavrilenco, Oxana Novicov, Veaceslav Botnari
in 3 stores
Sesizarea curtii constitutionale
Renita Gheorghi
in 3 stores