Nu-i musai sa imparti cu ceilalti
by Heather Shumaker
- ISBN
- 9789735069117
- Publisher
- Humanitas
- Publication year
- 2021
- Pages
- 368
- Format
- Broșată
Description
Atunci când avem copii și rolul de părinte ajunge să ne copleșească, instinctul ne spune să îi creștem așa cum am fost noi crescuți – este, la urma urmei, o soluție bună, la îndemână și verificată. Nu putem însă să nu recunoaștem că, pe măsură ce generațiile se schimbă, nici lumea nu rămâne aceeași, așa încât ceea ce era potrivit în copilăria noastră s-ar putea să nu mai aibă aceleași efecte astăzi. Este premisa de la care pornește excelenta carte a lui Heather Shumaker, care ne propune alternative inovatoare și curajoase la regulile arhicunoscute de creștere a copiilor, ținând totodată seama de lumea în care trăim și de problemele cărora trebuie să le facem față împreună. Iar prima dintre regulile așa-zis „rebele“ ale autoarei ne spune să nu încercăm să le schimbăm sau să le nesocotim copiilor sentimentele, ci să le ghidăm comportamentul. Copiii nu e musai: • să le facă pe plac adulților doar pentru că sunt adulți • să se joace „frumos“, fără să se murdărească • să-și împartă jucăriile cu ceilalți dacă nu simt nevoia să o facă • să-și ceară scuze chiar dacă n-au greșit • să fie întotdeauna cuminți „O schimbare binevenită după cărțile care ne sfătuiesc să-i ținem pe copii din scurt… Heather Shumaker ține seama de ceea ce au copiii nevoie cu adevărat.“ — LAWRENCE J. COHEN, autorul bestsellerului Rețete de jocuri
Prices at stores
Related books
Filosofia evului mediu
in 2 stores
Draga unde-s banii?
Adrian Asoltanie
in 1 store
Ortografia pe intelesul scolarilor
Genoveva Farcas, Marcela Gorgan, Daniela Palaga, Elena Tudose
in 1 store
Socialismul aceasta amagire
Benjamin Powell, Robert Lawson
in 1 store
Intoarcerea Leviatanului rus
Serghei Medvedev
in 1 store
Volodimir Zelenski In mintea unui erou
Stéphane Siohan, Régis Genté
in 2 stores