O critica a ratiunii politice

Foucault, cel care, intr-o zi, s-a proclamat in mod provocator un „optimist fericit”, a fost un om in pericol si care, fara sa se laude cu asta, a avut un simt ascutit al primejdiilor la care suntem expusi, interogandu-se pentru a afl a cine sunt cei ce ne ameninta si cine sunt cei cu care putem temporiza. De aici importanta pentru el a notiunii de strategie si de aici jonglarea cu ideea ca ar fi putut, daca hazardul ar fi hotarat altfel, sa devina un personaj de stat (un consilier politic), dar si un scriitor... un pur filosof ori un muncitor necalificat, deci un fitece sau un fitecine. In orice caz, un om in mers, singuratic, tainic si care, din cauza asta, neincrezator in toate prestigiile interioritatii, refuza capcanele subiectivitatii, cautand unde si cum este cu putinta un discurs de suprafata, scanteietor, dar fara miraje, deloc strain, cum au putut crede unii, cercetarii adevarului, ci lasand sa se vada (dupa multi altii) primejdiile acestei cercetari, precum si relatiile sale ambigue cu diversele dispozitive ale puterii.Maurice BlanchotMa consider un fel de jurnalist, in masura in care ceea ce ma intereseaza este actualitatea, ce se petrece in jurul nostru, ce suntem, ce se intampla in lume. Filosofia, pana la Nietzsche, avea ca ratiune de a fi eternitatea. Primul filosof-jurnalist a fost Nietzsche. L-a introdus pe „azi” in campul filosofiei. Inainte de el, filosofia cunostea timpul si eternitatea. Nietzsche insa avea obsesia actualitatii. Consider ca viitorul noi il facem. Viitorul este felul in care noi reactionam la ceea ce se petrece, este modul in care noi transformam in adevar o miscare, o indoiala. Daca vrem sa fim stapani peste viitorul nostru, trebuie sa ne punem in mod fundamental problema zilei de azi. Iata de ce, pentru mine, filosofia este un fel de jurnalism radical.Michel Foucault