O ultima scrisoare
- ISBN
- 9789975879866
- Editura
- Bons Ofice
- An apariție
- 2022
- Format
- Broșată
Descriere
“Atunci când l-a văzut, un străin care-i venea în întâmpinare, i se păru că acei ochi i-a mai văzut undeva, că privirea lui îi spune mai mult decât a oricărei persoane pe care o cunoștea. Probabil, el a avut aceeași revelație. Privirea lui, plină de sens, a cucerit-o definitiv. În ochii lui i se oglindea sufletul. Două suflete s-au întâlnit din nou, în această viață. Și-au lăsat în urmă suferințele, precum copacii își dezbracă haina. Se dezgolesc, pentru a îmbrăca alta, de parcă cea veche nici un a fost.” Tatiana Spînu - femeia cu inimă de copil. Născuta la 4 februarie, 1990, în orașul Ialoveni, a îndrăgit literatura încă din fragedă copilărie, când tata îi cumpara cărți, lăsându-i-le pe noptieră. A studiat pianul, șapte ani, la Școala de Arte din Ialoveni. A absolvit Facultatea Arte Dramatice și Management Artistic, studii de licență și de masterat, din cadrul Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău. În 2017 și-a publicat primul său roman, „Parfumul scrisorii tale”, care a fost apreciat și îndrăgit de cititori, în special, de reprezentantele genului feminin. A urmat „Suflete arse” ( 2019). Romanul „O ultimă scrisoare” este o continuare a cărții „Parfumul scrisorii tale”, fapt impus de către admiratorii scrierilor autoarei.
Categorii
Evoluția prețului
Prețuri în magazine
Cărți similare
Blue Moon. IN CAUTAREA UNUI MIRACOL.
Liliana Danescu
Blue Moon. ULTIMUL CANTEC DE DRAGOSTE.
Elena Macoviciuc
Blue Moon. FIICELE DE LA VILA SECRETELOR.
Bogdan Dascalu
Blue Moon. MAGIE CU MIROS DE BRAD.
Laura Berteanu
New Moon. BINDING 13. Baietii de la Tommen.
Elena Arhire
Romane nemuritoare. POVESTE DE IUBIRE. POVESTEA LUI OLIVER.
Gabriela Tanase