P.R.

„Schitand un sentiment al desolidarizarii, George Rosu radiografiaza, cu extrema tenacitate, iluzia si arbitrarietatea notiunii de compozitie. Insa, lucru esential, nu e vorba de un elitism al manuscriselor, ci, dimpotriva, de un real proiect democratic scris, intr-adevar, cu cinism si autoironie si indreptat impotriva meditatiilor mai mult sau mai putin grave pe tema poeziei. George Rosu propune, in schimb, rasul, poznele si zeflemeaua. Si, desi acestea pot trece drept bufonerii, se releva, totusi, o constiinta sfasiata de discordante interioare, acest volum construieste, in ciuda scrisului de tipar (inteles aici atat ca sablon, cat si ca tehnologie) un mic panteon alternativ compus din Seinfeld, Superman si alti monstri. Frica de autodezvaluire si cautarea identitatii merg mana in mana, George Rosu inscriptionand, in perimetrul paginii, mici anecdote si vignette intimiste. , absurdul, rusinea si singuratatea sunt atent examinate si, desi se (re)prezinta ca un soi de manifestare tipografica a indecidabilului, as zice ca intreg volumul pune sous rature granita dintre poezie si arta vizuala, alegand, totodata, intre ceea ce este necesar si inadecvat in muzeul micilor sale placeri.” - Alex Ciorogar