Poeme scapate printre degete

Viorel Bucur este un poet format care stapaneste mecanismele poeziei si este deprins cu meditatia asupra acesteia. El scrie o poezie asezata, consubstantiala: cu cat evolueaza el, sentimental si meditativ, cu atat evolueaza si poezia lui. Am mai spus ca da impresia de blagian, tocmai pentru ca vrea o poezie profunda, si ea este profunda, iar meditatia este mult mai grava. Poetul se fixeaza pe niste teme, de aceea ni se pare ca poemele sunt diferite unele de altele, pentru ca temele abordate sunt mereu altele, dar cuvintele isi pastreaza intotdeauna limpezimea, spun ceva, dau glas unei stari de singuratate. Exista la el o obsesie a scurgerii timpului, „fugit irreparabile tempus”, o spaima permanenta, cu greu acceptata, in fata amenintarii de trecere a timpului. Viorel Bucur evita cotidianul, biografismul cotidian si se duce undeva spre o metafizica a vietii si a poeziei.