Profiluri basarabene vol.2
de Bezviconi Gh
- ISBN
- 9789975850827
- Editura
- Stiinta
- An apariție
- 2017
- Format
- Broșată
Descriere
Ediţia valorifică cele mai importante scrieri ale istoricului literar Gheorghe Bezviconi (1910–1966), membru fondator al Societăţii Scriitorilor Basarabeni, editor al revistei „Din trecutul nostru” (Chișinău, 1933-1939), angajat în 1938 la Institutul pentru Studiul Istoriei Universale, condus de N. Iorga. Lucrările sale încorporează informații adunate cu tenacitate şi migală, autorul năzuind să întocmească „o istorie adevărată a acestui pământ”. Din evocările sale se desprind „chipuri” de înaintaşi basarabeni, „figuri” din Iașii de odinioară, „aspecte”, peste care s-a așternut uitarea, din Chișinăul de altcândva. Medalioanele de scriitori (C. Stamati-Ciurea, Al. Donici, Ion Sîrbu, Costache Negruzzi, Dimitrie Moruzi, Constantin Stere, Leon Donici ş.a.) alcătuiesc un adevărat compendiu de literatură basarabeană. Volumul 2 include culegerea de articole Profiluri de ieri şi de azi (1943), la care s-au adăugat trei texte din periodice: Românismul fruntaşilor Moldovei dintre Prut şi Nistru sub stăpânire străină (1941), Dintr-un sfert de veac de scris moldovenesc (însemnări biobibliografice dintr-un manuscris inedit, păstrat în fondurile Muzeului Naţional de Literatură „Mihail Kogălniceanu”) şi Din Jurnalul lui M.C. Zozulin (1884-1891, text tradus din ruseşte şi comentat de Gh. Bezviconi). Prefață: Florin Faifer. Text selectat și îngrijit de Mihai Papuc
Categorii
Prețuri în magazine
Nu există oferte disponibile pentru această carte.
Cărți similare
Carti care au schimbat istoria
Stefan cel Mare si Sfant
Constantin Stere. In preajma revolutiei (set 2 vol.)
Antoniu si Cleopatra
Diana Preston
Domnul Presedinte
Miguel Angel Asturias
Dramaturgia nationala din anii 90
Khalil-Butucio Dorina