Prolegomene la istoria conceptului de timp

Cand, in 1925, tanarul profesor Heidegger vorbea studentilor sai de la Marburg despre „o fenomenologie fundata in problema fiintei“, avea desigur in minte tot ce va scrie in lucrarea sa fundamentala, Fiinta si timp (aparuta in 1927). Privita retrospectiv, Fiinta si timp apare astfel ca varful unui aisberg, sustinut la suprafata de texte care abia ulterior au devenit cunoscute, datorita publicarii in Editia completa. Iata, asadar, cu Prolegomenele, o fenomenologie predata „pe viu“ de catre cel care pe atunci era socotit „regele cel ascuns din regatul gandirii“ (Hannah Arendt). Cititorul cartii va lua parte, studiind-o si adancindu-se in ea, la spectacolul edificarii unei ontologii in care tenacitatea problematizarii, prin metoda fenomenologica, face sa izbucneasca din adancuri lava interogatiilor primordiale – „vechea problema a fiintei“.Nu exista, fara-ndoiala, o mai buna introducere in fenomenologie decat aceea pe care Heidegger o face in acest curs de la Marburg, din semestrul de vara al anului 1925. (Jean Greisch)MARTIN HEIDEGGER (1889–1976) este unul dintre cei mai importanti filozofi ai secolului XX. A studiat teologia si filozofia la Freiburg unde a fost si rector pentru o scurta perioada in anii 1933-1934. A fost un discipol al lui Edmund Husserl, insa dupa 1927 fenomenologia sa a luat o turnura radical diferita de cea a maestrului sau. Lucrarea sa cea mai importanta este Fiinta si timp (Sein und Zeit), publicata in 1927. Alte lucrari reprezentative pentru filozofia sa: Ce este metafizica? (1929), Introducere in metafizica (1953), Despre miza gandirii (1969).