Psihologia religiei vestice si estice

Pozitia lui Jung in problema religiei, una dintre cele mai interesante si mai nuantate adoptate vreodata de un psiholog, a trezit numeroase discutii si controverse. Teologii l-au acuzat de «psihologism», iar psihologii si psihanalistii de «misticism».
Asemeni lui Freud, Jung considera religia ca pe rezultatul proiectiei in cer a psihismului inconstient. Spre deosebire de Freud, care deriva religia din inconstientul personal (complexul patern) si o considera un fenomen trecator, o «iluzie», pe care stiinta o va risipi, Jung atribuie religiei perenitatea pe care o au arhetipurile inconstientului colectiv din care deriva, adica eternitate. Functia religiei este nu numai perena, ci si vitala, in masura in care asigura, intr-o forma simbolica, legatura dintre inconstientul colectiv si constiinta.
Daca astfel de afirmatii pot fi catalogate drept «mistice», va decide cititorul prin lectura proprie. Dupa cum, aceeasi lectura va decide daca optiunea lui Jung de a-si limita cercetarea doar la faptele accesibile psihologiei (simboluri si credinte religioase) poate fi calificata drept reductionism psihologic.«Zeii sunt personificari ale continuturilor inconstiente, caci ei provin spontan din activitatea psihica inconstienta… Ma lovesc adesea de conceptia eronata ca abordarea sau explicarea psihologica a lui Dumnezeu reduce totul la psihologie. De fapt, nu este vorba despre Dumnezeu, ci despre reprezentari ale lui Dumnezeu, asa cum am subliniat intotdeauna. Astfel de reprezentari si imagini sunt create de oameni si apartin, deci, psihologiei.»
C.G. Jung