Regatul flăcărilor argintii (ACOTAR vol. 5)

Rezumat Regatul flacarilor argintii (ACOTAR vol. 5) - Sarah J. Maas Nesta Archeron, sora lui Feyre, nu a ieșit din Cazan aceeași femeie care a intrat. A adus cu ea o putere veche, întunecată și imposibil de ignorat — una pe care nici măcar ea nu știe încă să o controleze. În loc să se apropie de cei care încearcă să o ajute, Nesta îi ține la distanță, ascunzându-și rănile în spatele furiei și al cuvintelor tăioase. Dar există cineva pe care nu reușește să-l îndepărteze. Între ei, fiecare întâlnire devine o provocare, fiecare replică aprinde scântei, iar atracția pe care amândoi încearcă să o ignore devine din ce în ce mai periculoasă. În timp ce Nesta este împinsă să-și testeze limitele și să descopere ce poate face cu puterea care trăiește în ea, umbrele unei noi amenințări se adună asupra Prythianului. Artefacte străvechi, magie uitată și dușmani care nu au dispărut odată cu războiul deschid un nou capitol al luptei pentru putere. Regatul flăcărilor argintii este o poveste mai întunecată, mai pasională și mai feroce, în care magia veche se trezește, războinicii sunt puși la încercare, iar focul dintre cei doi protagoniști amenință să ardă totul în cale. Recenzii „Un roman teribil de viu, hotărât să ne amintească de ce actul iertării este cel mai curajos dintre toate.” — Entertainment Weekly „O poveste despre rivali-deveniți-iubiți splendid de îndrăzneață, care mai că mi-a pârlit degetele. Intens emoțională, sălbatic de senzuală și absolut imposibil de lăsat din mână.” — Sarah MacLean, autoare de bestseller New York Times „La fel ca Stephen King, Nora Roberts, Rick Riordan și alți maeștri, Maas își transcende genul, devenind un reper esențial al oricărei biblioteci.” — Christina Lauren, autoare de bestsellere Fragment din carte Ea știa că intră în Cazan. Știa că avea să piardă lupta asta. Știa că nu venea nimeni să o salveze. Apa rece ca gheața o făcea să simtă usturimi în tălpi. Era un sărut otrăvit, o moarte atât de definitivă, încât fiecare centimetru din trupul ei urla sfidător. Intra – dar nu cu blândețe. Apa o apucă de glezne cu gheare fantomatice, trăgând-o la fund. Ea se răsuci, eliberându-și cu o smucitură brațul din prinsoa rea străjerului. Iar Nesta Archeron arătă cu degetul – spre regele Hybernului. O promisiune mortală. O țintă. Mâinile o împinseră în ghearele apei care o așteptau. Nesta râse de teama ce se furișă în ochii regelui chiar înainte ca apa să o înghită cu totul. La început Și la sfârșit A fost Întunericul Și nimic altceva. Nu simți frigul când se scufundă într-o mare fără fund, fără orizont, fără suprafață. Dar simți usturimea. Nemurirea nu era o tinerețe netulburată. Era foc. Era minereu topit, turnat în venele ei, fierbându-i sângele uman până ce nu mai fu decât abur, călindu-i oasele fragile până deveniră de oțel. Iar când deschise gura ca să țipe, când durerea o sfâșie în două, nu se auzi niciun sunet. Nu era nimic în acest loc, în afară de întuneric, agonie și putere...