Romana de azi: constatari, convingeri, consolari (pe noptiera cu DOOM3)
by Emina Capalnasan
- ISBN
- 9789733729617
- Publisher
- Junimea
- Publication year
- 2026
- Pages
- 132
- Format
- Broșată
Description
„Să avem încredere în dicționare și în articolele prețioase ce le compun și să le deschidem ca pe cărți de căpătâi înainte de a deschide calea ideilor!” – ne îndeamnă fără echivoc Emina Căpălnășan. „Cu dicționarele aproape, mereu căutând și descoperind poveștile cuvintelor și jocul lor contextual cu lumea”, pe noptieră cu DOOM3, se ivește, așadar, o nouă carte concepută într-un stil antrenant, accesibil, cu pagini dedicate realităților lingvistice care alcătuiesc lumea fascinantă și mereu inedită a semnificațiilor de ieri și de azi ale unor termeni/ construcții mai mult sau mai puțin răspândite, a formelor gramaticale din româna contemporană. Prin asemenea exerciții făuritoare de cunoaștere, se deprinde ceea ce înseamnă, după cum se arată în volum, a crea lumi prin cuvinte: „Cunoscându-ne limba în detaliu, în profunzime, în sincronie și în diacronie, prin expresii, ne înțelegem mai bine crezul, comportamentul lingvistic, modul de a întâmpina pe cineva, de a-i deschide ușa unui musafir, de a judeca și de a cântări, de a trăi, de a trece peste greutăți și de a privi în sus, bucurându-ne de fiecare particulă de lumină”. E lumina din slove, din cuvinte, din rostiri și rosturi clădind perpetuu sensuri adânci și frumuseți întremătoare. Florina-Maria BĂCILĂ Dicționarele sunt cele mai interesante povești pentru cei care iubesc studiul lingvistic al realității; și istoricii ori nostalgicii găsesc bucurie în paginile unor lucrări lexicografice, întrucât fiecare cuvânt are și trecut, ce merită explorat chiar cu mijloacele prezentului. Autoarea
Prices at stores
No offers available for this book.
Related books
Limba germana - Vocabularul de baza in imagini
in 1 store
English for Everyone Junior - Gramatica limbii engleze
Gabriela Trasculescu
in 3 stores
Gramatica limbii romane pentru elevi si profesori
Adina Dragomirescu, Irina- Roxana Georgescu, Delia-Monica Georgescu, Ileana Gae, Alina Dinu
in 2 stores
Limba franceza
Fabienne Schreitmuller
in 1 store
Capcane ale limbii romane. Intrebari raspunsuri comentarii
Gh. N. Vasilache
in 2 stores
Gramatica limbii germane
Aurelia Calugarita, Cornelia Danciu
in 1 store