Romanii in secolele XIX-XX. Europenizarea

„Exista in spatiul romanesc, in secolul XIX, o „puternica dorinta de Europa”. Dorinta care se prelungeste si in veacul urmator si in veacul nostru. Ea nu era inca o intelegere a spiritului european, ci o privire admirativa fata de Occident si o vie intentie de imitatie a acestuia: „Sa facem si noi ca ei”. Modernitatea a fost inteleasa ca fiind vest-europeana, ceea ce era normal, si ca fiind, in primul rand, o multime de forme, ceea ce era insuficient.

Romanilor nu le lipseau doar casele frumoase pe care le admirau in Occident, le lipsea spiritul european, respectiv occidental. Pentru Emil Cioran, identitatea romaneasca era o identitate second-hand, iar Romania, o tara unde minorul era modul existentei, si diminutivul, divinitatea. „A fi roman inseamna a fi o fiinta cu multa apa in sange.” Aprecieri dure. Dar nu erau decat dorinte de a transforma o identitate de periferie intr-una de centru. De fapt, de a apropia periferia de centru.

O constructie intelectuala, aceea a lui Eliade si Cioran, care nu poate fi contrazisa decat printr-o alta constructie intelectuala, care si ea poate fi la randu-i demantelata. Eficient, ea poate fi contrazisa doar cu argumente luate din practica realitatea imediata.In volumul acesta curge viata moderna reala a societatii romanesti. Daca nu e prea rapida aceasta curgere, nu e prea bogat suvoiul ce vuieste prin trecatorile vechii societati romane, in orice caz, nu se pot contesta incercarile dea grabi mersul istoriei noastre economice, culturale, sociale.” (Ion Bulei)