Serotonina
- ISBN
- 9786060970675
- Editura
- Humanitas
- An apariție
- 2019
- Format
- Broșată
Descriere
Apărut pe 4 ianuarie 2019, Serotonină, al șaptelea roman al scriitorului francez Michel Houellebecq, și-a confirmat statutul de cea mai așteptată carte a iernii și a devenit în scurt timp de la apariție un adevărat fenomen editorial, ocupând locul 1 în toate topurile de vânzări. Până în prezent, romanul s-a vândut în Franța în peste 500.000 de exemplare. Serotonină poate fi citit ca un roman despre dezechilibrele pe care le produce o lume fără iubire, fără bunătate, fără solidaritate, cu transformări devenite incontrolabile, dar și ca un copleșitor roman al remușcărilor și al regretelor. Prin Serotonină Michel Houellebecq demonstrează încă o dată că este cronicarul nemilos al declinului societății occidentale din secolul XXI, un scriitor neîmblânzit, dar romantic, incomod, dar indispensabil. • • • Protagonistul romanului Serotonină, Florent-Claude Labrouste, un bărbat de 46 de ani, a ajuns într-un punct critic al existenței personale. Se îndoapă cu Captorix, un antidepresiv de ultimă generație, încercând o supraviețuire decentă. Medicamentul crește nivelul de serotonină din organism dar are trei efecte secundare: greața, dispariția libidoului și impotența. Florent-Claude alege de bunăvoie să renunțe la profesie, la viața socială, la cunoștințe. Își șterge urmele, se refugiază în hoteluri - unde musai trebuie să existe camere pentru fumători -, străduindu-se să opereze o regresie paliativă în trecutul personal. Narațiunea sa traversează o Franță care își nesocotește tradițiile, își trivializează orașele și își distruge satele aflate în pragul revoltei. Dezrădăcinat și autodistructiv, eroul lui Houellebecq își scrutează propria viață și lumea din jurul lui cu un umor aspru și cu o virulență sfâșietoare. „După Supunere, Houellebecq devine din nou un seismograf al contemporaneității, iar Serotonină aduce un straniu ecou al crizei «vestelor galbene». Scriitorul își radicalizează teoriile pesimiste, ilustrând prin intermediul personajelor sale năruite felul în care detestă neoliberalismul, infantilismul consumerist, ipocrizia atitudinii cool. Însă Houellebecq vrea de asemenea, să creadă în binefacerile și harul lacrimilor. Și atunci, e posibilă mântuirea?"- Livres Hebo Recenzii și comentarii O carte excelenta! Nota 9 de Daniel Bradu | 18/06/2019 16:19 O carte excelenta, scrisa superb, care te fascineaza si te tine cu ochii in ea pana tarziu in noapte. Nu m-am lasat si am terminat-o in cateva zile...La final insa, autorul are o remarca jignitoare asupra romanilor! Spune ca vrea sa-si cheltuiasca toti banii pana cand moare, ca doar nu o sa-i lase cadou unor boschetari sau cersetori romani....Ce sa-i faci...C'est la vie! Serotonina Nota 10 de Danut Apalaghie | 31/01/2020 11:31 O carte ce ofera o experienta deosebita. Serotonine... Nota 6 de Andreea Manaila | 27/08/2019 00:17 Serotonina, roman tradus de editura Humanitas Fiction şi lansat în anul 2019, a cărui autor este Michel Houellebecq, este o nouă apariţie pe standurile din librării. Însă, contrar aşteptărilor mele, cartea nu a ajuns la ceea ce eu speram. Personajul principal m-a dezamăgit deoarece, deşi trece printr-o stare depresivă constantă, mi se pare mult prea orgolios şi arogant. Mi-a dat impresia că nu ştie ce înseamnă dragoste, şi că e posibil ca nici autorul însuşi să nu ştie. Este o opera melancolică în care avansezi destul de greu în poveste, mai degrabă introspectivă. Serotonină Nota 8 de L. S. | 01/08/2019 02:03 Cel mai recent roman al lui Michel Houellebecq urmează aceeași rețetă cu care scriitorul francez și-a obișnuit deja fanii. Însă deși ingredientele rămân, în mare, aceleași, - personaj principal masculin, ratare existențială, nefericire, iubiri eșuate, impotență (sexuală, dar mai ales emoțională), critică socială, incorectitudine politică, cinism – modul în care ele sunt „preparate” face ca romanele lui Houellebecq să rămână constant la același nivel. Și aici, ca și în cărțile de dinainte, declinul unui individ e urmărit și analizat în paralel cu declinul unei societăți. Dacă în Supunere era vorba despre alegerile prezidențiale din Franța și pericolul iminent al islamismului, în Serotonină cadrul se restrânge, iar accentul se mută pe lupta pentru supraviețuire a micilor fermieri, o luptă la al cărei final tragic Florent-Claude Labrouste, personajul principal, e martor. Serotonină pare să fie ceva mai personal decât Supunere, mai aproape de personaj și de autor, mai sincer. Totodată, vocea naratorului e mai puțin cinică decât ne-am fi așteptat și mai mult nostalgică și resemnată. Houellebecq însuși ne apare aici mai temperat decât îl cunoșteam, iar finalul cărții, cu discuția despre posibilitatea mântuirii este de-a dreptul neașteptat. Deși nu este cel mai bun roman al scriitorului francez, Supunere cu siguranță m-a făcut curioasă să văd ce urmează după. Serotonina de Madalina Dascalu | 01/08/2019 00:55 Ajuns bestseller in prima saptamana de la lansare, Serotonina se anunta a fi cel putin la fel de popular ca si Submission, din urma cu patru ani . Si nu a dezamagit... In stilul lui caracteristic, autorul abordeaza tema globalismului , ba chiar pune la indoiala insasi Uniunea Europena. Uneori este bine sa nu luam lucrurile "de-a gata" si sa privim si cealalta fata a povestii...In cazul nostru, impactul negativ pe care o astfel de Uniune o are. Vizionar sau nu, Houllebecq transmite prin aceasta lucrare exact multe dintre temerile "Vestelor Galbene", ale caror proteste au inceput dupa lansarea cartii in Franta. De asemenea, acesta incearca (si) prin aceasta lucrare sa ne arate banalitatea unei existente pe care multi o idealizeaza inutil, nihilismul existential al protagonistului putand fi observat pe tot parcursul romanului .
Categorii
Evoluția prețului
Prețuri în magazine
Cărți similare
Folio. GRAND HOTEL AVALLON.
Moon Light. EVER KING. Regele vesniciei. Cartea intai.
Elena Arhire
Moon Light. NASCUTA DIN SANGE SI CENUSA. Jennifer L. Armentrout
Bianca Paulevici
Folio. PANA NU UITAM CE INSEAMNA BUNATATEA.
Iolanda Prodan
Moon Light. ALEASA.
Elena Macoviciuc
Blue Moon. ORACOLUL PASARII NEGRE.
Irina Stoica