Toiagul fermecat

A fost odata ca niciodata un taran foarte sarac. Nevasta ii murise si il lasase cu trei baieti pe care ii iubea ca pe lumina ochilor si de care trebuia sa aiba grija. Viata lor era grea si toti patru se chinuiau sa-si duca traiul de pe o zi pe alta. Dupa ce s-a gandit si s-a tot gandit, tatal a hotarat sa-si trimita feciorii la ucenicie, pentru a invata o meserie. Si astfel, cu inima stransa, parintele lor ii chema pe toti trei si le spuse: - Dragii mei, nu mai avem incotro, eu sunt batran si abia daca mai pot sa am grija de mine, daramite si de voi. Nu imi sta in putinta sa va mai tin pe langa mine, desi as vrea, pentru ca sunteti copiii mei. Dar trebuie sa apucati fiecare pe cate o cale si sa invatati o meserie potrivita. Eu am sa va astept acasa, dupa un an. Baietii au plecat capul, apoi si-au facut boccelele si au apucat -o fiecare in cate o alta directie. Cel mai mare dintre flacai a mers ce a mers si s-a intalnit in drumul sau cu un om care s-a dovedit a fi un renumit invatat. Acesta vazu ca baiatul este istet si harnic si ii spuse: - Baiete, te vad priceput si dornic de munca. Iata ce iti propun: te iau la mine si te tin cu masa si casa, te invat sa scrii si sa citesti, iar tu, in schimb, nu va trebui decat sa ai grija de gospodaria mea. Dar te avertizez ca nu iti va fi usor, caci am vite, pasari si o mare gradina de legume. Ce zici, te invoiesti? Si baiatul se invoi pe loc. Facea toata treaba din gospodarie - adapa si hranea vitele si pasaretul, apoi avea grija de gradina si deretica prin toata casa. Si, dupa ce isi termina treburile, invata. Dupa un an, stia sa descifreze cartile si devenise mai priceput decat dascalul sau.