Trei piese antifasciste

„Principalul pilon pe care se sprijina conceptia teatrala brechtiana este teoria si practica efectului de instrainare, in slujba unui teatru non- sau antiaristotelic. Brecht propune un teatru care sa educe prin distractie si distantare critica, nu sa purifice prin mila si frica, cum impune catharsisul aristotelic. Spectacolul ar trebui sa provoace spectatorul sa gandeasca si sa actioneze, nu sa il copleseasca emotional. Or aceasta abordare este dezvoltata de Brecht tocmai in opozitie cu ceea ce percepea ca manipulare a emotiilor si recurs la sentiment in propaganda nazista. Discursul nazist starnea emotii primare, precum frica sau ura, prin strategii tipice teatrului burghez. Dupa venirea la putere a nazistilor, Brecht va observa cu ironie amara ca niciun regizor care apeleaza la vechile mijloace de manipulare a emotiilor nu poate rivaliza in acest domeniu cu propagandistii nazisti.Teatrului care provoaca emotii necontrolate si adoarme ratiunea, Brecht aspira sa ii opuna un teatru stiintific, care sa deconspire mecanismele iluziei si sa invite la cunoastere si la placere. Acest teatru, pe care il numeste initial epic, iar mai tarziu dialectic, plaseaza spectatorul in rolul celui care judeca, analizeaza, cantareste, se indoieste.” ( David Schwartz)