Un an de dor

Un an de dor. Corespondenta intre pictorul Dan Hatmanu si sotia sa, Maria (1964)« Am avut un vis curios! Eram batrani, ne aflam in pragul batranetii, dar sufleteste si fiziceste eram tot tineri. Ne regasisem dupa o indelungata despartire. Traiam si unul si celalalt bucuria nemarginita pe care ti-o da revederea, regasirea celui scump si drag. Ne-am imbratisat formand un singur trup, cu o voluptate fara margini a regasirii sufletesti ... As fi dorit atunci ca acea imbratisare sa dureze o vesnicie si ca in basm, sa ne prefaca in stana. Mi-am adus aminte, tot in vis, de operele nemuritoare ale lui Brancusi. Un asemenea talent sa ne ciopleasca un monument al acestei imbratisari, care sa dainuie peste veacuri, asa cum sunt creatiile artistilor egipteni. In aceasta imbratisare era un amestec in egala masura: si bucuria revederii si a sentimentului de tristete ce ti-l da inerenta despartire ...M-a mirat intotdeauna cum de-si cladesc oamenii, in viata fiind, acel lacas al somnului vesnic. In vis am dorit ca acel monument al imbratisarii sa ne impodobeasca mormantul, simbolul dragostei care ne-a legat in viata! Era teama omului, a constiintei clare ca nu mai ramane nimic dupa ce parasesti maceasta lume, teama de despartirea de cel pe care-l iubeste ... »Maria Hatmanu