Uruma

„Toata Dobrogea, de la Dunarea cea tulbure si pana la marea cea vesnic framantata, de la delta salbatica si pana la stancile de calcar ale Caliacrei, mirosea a soare si a piatra, a ciulini si a maracini, a salcami, a var, si a balegar. Si tot Dobrogea mai mirosea a mal gras si a balti statute, a papuris umed si a peste sarat, a ierburi putrede si a oi mitoase. A gainat de pasari migratoare si a gunoi de mistret.Hergheliile de cai se araneau cu iarba aspra si ghimpoasa.* In tineretea mea departata, am petrecut cateva luni in acest tinut straniu. Povestea pe care ati citit-o nu e decat un ecou tarziu al unor intamplari traite atunci, simplu dar intens. Intamplari, fericite si nefericite, care au lovit adanc, poate de moarte, cateva biete inimi omenesti, vai, atat de omenesti!”Zaharia Stancu, Uruma