Asa graita Zarathustra

Şi-abia atunci, cînd voi cu toţii vă veţi fi lepădat de mine, am să mă-ntorc din nou la voi. Da, cu alţi ochi îi voi căuta atunci, o, fraţi ai mei, pe cei pe care-odată i-am pierdut; şi cu-altă dragoste atunci vă voi iubi. Şi încă-o dată-o să-mi deveniţi prieteni şi fii ai unei singure speranţe: căci pentru-a treia oară am să fiu cu voi, spre-a celebra cu voi Marea-Amiază. Şi-această Mare-Amiază este atunci cînd omul la mijlocul cărării sale va sta-ntre animal şi Supraom, sărbătorindu-şi drumul spre amurg drept cea mai nobilă speranţă-a sa: căci este drumul înspre-o nouă dimineaţă. Şi-n clipa aceea chiar cel ce-apune se va binecuvînta, pentru că trece-o vamă mai înaltă; iar soarele cunoaşterii sale-i va fi atunci în crucea zării nemişcat. Morţi sînt toţi zeii: acum noi vrem ca Supraomul să trăiască – aceasta ne va fi cîndva, în crucea-Amiezii celei Mari, voinţa ultimă! (Friedrich NIETZSCHE) Am început să traduc Also sprach Zarathustra pornind de la o presupunere – bazată pe impresia cîtorva lecturi anterioare – care pe parcurs s-a confirmat: aceea că mă aflu în faţa unui «discurs mixt», text pe care filozoficul şi poeticul şi-l dispută în egală măsură. (Ştefan Aug. DOINAŞ)