BPT109 Excelsior

BPT109 Excelsior

Cel mai mic preț:
89,00 lei Preț foarte ridicat
Disponibil într-un magazin +81.63% în ultima lună
ISBN
9786065881129
Editura
CURTEA VECHE
An apariție
2011
Pagini
304
Limba
Română
Format
Cartonată

Descriere

Volumul de faţă, intitulat Excelsior, o generoasă antologie a poeziilor lui Alexandru Macedonski, încearcă să ofere publicului imaginea cât mai cuprinzătoare a zonei ce a conferit autorului celebritate, adică a poeziei sale; se regăsesc aici toate piesele reuşite ale lui Macedonski, alături de altele doar reprezentative pentru o anumită perioadă a creaţiei poetului. Poezia în limba română reflectată în volumul nostru nu a reprezentat nici pe departe singura preocupare a unui autor proteic, prolific, solicitat de variate orizonturi: Macedonski a scris versuri în franceză, a tradus din poeţi francezi, a compus proză – uneori la nivelul celor mai bune dintre poeziile sale –, a fost, de asemenea, autor dramatic, cu unele piese interesante (de exemplu Moartea lui Dante); în fine, jurnalist agitat şi productiv, a urmărit atent evoluţia literaturii noastre şi a publicat unele articole de interes teoretic deosebit, prime formulări în limba română ale doctrinei simboliste. Aceste aspecte, variate şi policrome, alcătuiesc personalitatea pitorească a lui Macedonski, deşi în conştiinţa publică el s-a impus mai ales ca poet. Proza sa, ca şi partea cea mai interesantă a teatrului au fost compuse vizibil de un poet şi au rămas primordial „poetice“. Mărturia supremă a originalităţii lui este poezia. Prin câteva capodopere, el rămâne singurul poet român de la finele secolului al XIX-lea care a propus o viziune complet diferită de cea eminesciană şi a întrezărit direcţia în care avea să evolueze literatura noastră din secolul XX. MIHAI ZAMFIR

Categorii

Evoluția prețului

Prețuri în magazine

În stoc doar la Litera, la prețul de 89,00 lei. Ultima modificare de preț: 20 octombrie 2026.

  • Litera

    Litera

    Cel mai mic preț
    89,00 lei
    În stoc · litera.md · acum 1 zi