Descriere

„Poet al mărgioarei de Est a românismului trecută prin foc și prin sabie, sacerdot al Basarabiei cu oameni care au chipul lui Isus, Dumitru Matcovschi s-a identificat mereu în poezie cu o voce colectivă. În profundele și inconfundabilele ei sonorități regăsim o afectivitate caldă față de lucrurile umile de acasă, chiotul baladesc de voinicie și rezistență identitară, bucuria simplei dăinuiri dublată de o nemărginită sete de credință, expresia mesianică a unui rost existențial și istoric comun deosebit. Odată cu trecerea anilor, inflexiunile acestei voci capătă accente tragice de litanii în genunchi pe ruinele stingerii unui neam, un gust amar al vidului şi zădărniciei, tonuri de blesteme biblice, vehemențe satirice țintind finalitatea unui efect de exorcizare. Iar peste toate, ca o boare vindecătoare, se insinuează un sentiment al infinitului vieţii, o râvnită intimitate cu verdele crud. Este simțirea unui aproape pe care toţi poeţii reprezentativi ai Basarabiei de azi l-au dorit cu o patimă ardentă. În pragul ultim al vieții, în faţa Providenţei, ei l-au invocat cu o nesfârşită sfială, într-o psalmodiere de rugă a inimii transmisă de tradiţia filocaliilor, dar cunoscută în spaţiul dintre Prut şi Nistru, prin amara experienţă a marginii, ca o experienţă a fatalităţii care numai cu ajutorul lui Dumnezeu poate fi îmblânzită.” (Andrei Țurcanu)