Cafeneaua Nevermore

Poezia lui Arcadie Suceveanu este greu de fixat într-o formulă definitorie absolută, deoarece scriitorul a încercat pe rând mai multe registre poetice – de la un lirism catifelat la un lirism aproape dur. În felul acesta, poezia lui este una policromă, cu multiple deschideri spre paradigmele epocii. Poetul poate fi „legalizat” în istoria literaturii şi ca ultim sonetist al mileniului, un adevărat menestrel ce re-inventa cu pacienţe de giuvaiergiu sonurile neoclasice, uşor manieriste, ale unei specii s-ar părea defuncte, şi ca artist al cadenţelor pletorice, magnific ritmate şi rimate, în care răsună alămurile estradei, şi ca poet al cetăţii, dar şi ca autor perfect sincronizat cu textualismul postmodern. Orice formă ar lua, versul lui Arcadie Suceveanu divulgă prin esenţa sa un „viciu” vechi şi frumos în ceea ce are poezia mai subjugător – jocul armonic. Volumul de faţă, fiind o selecţie din cele mai frumoase poeme din volumele „Ţărmul de echilibru” (1982), „Mesaje la sfârşit de mileniu” (1987), „Arhivele Golgotei” (1990), „Eterna Danemarcă” (1995), „Mărul Îndrăgostit de vierme”, „Cavalerul Înzadar” (2001) şi „Zaruri pictate” (2003), prezintă în toată dimensiunea lor aceste ipostaze şi calităţi ale poetului.