Castelul

Castelul intruchipeaza imposibilitatea omului de a descifra sensul existentei sale civice. K., personajul principal, incearca sa-si intalneasca angajatorul, in vederea preluarii postului proaspat obtinut. Un lucru cat se poate de obisnuit, s-ar spune. In lumina acestei motivatii, limbajul lui Kafka este simplu si sobru, contrastand cu peripetiile declansate de o dorinta cat se poate de banala, dar a carei realizare depinde intru totul de castel. Interferenta permanenta dintre rational si irational, dintre fragilitatea individului si violenta exercitata asupra sa de acea ordine osificata, absconsa si ostila (reprezentata de castel), cu trimiteri concrete la absurditatea birocratismului si la absenta oricarei comprehensiuni intre personaje (fara a ne afla insa pe tarimul literaturii absurdului), dezvaluie cititorului imaginea unui scriitor impatimit de tragismul singuratatii ultragiate. Unul dintre marii clasici ai prozei neclasice prin excelenta.