Casuta de la rascruce

„Trăiam într-o lume a mea, care nu avea nimic comun cu mediul înconjurător. Deşi locuiam în Chişinău, mi-am luat satul cu mine. Nu neapărat satul natal. Aveam satul visurilor mele. Fiecare trăieşte în două sate. În cel pe care îl are şi în cel pe care ar fi vrut să-l aibă. Eu unul locuiam deja în cel de-al doilea sat al meu. Acolo eram absolut liber. Scriam ce-mi venea în vârful peniţei, nu-mi era frică de nimeni şi de nimic. Tocmai asta şi deranja autorităţile. Încolonarea era doar începutul operaţiei. Principalul lor scop era să fiu scos din satul visurilor mele. Mi se cerea, mi se sugera, mi se făceau aluzii. Şi editura, care nu-mi mai dădea traduceri, şi revista Nistru, care nu-mi publica nuvelele, şi radioul, care se făcea a uita că mi-a cerut două povestioare scurte, toţi îmi sugerau, oarecum, că situaţia se va normaliza îndată ce voi părăsi cel de-al doilea sat al meu...” (Ion Druță)