Cernăuți. Obiecte pierdute

Cernauti. Obiecte pierdute„Citita sec, cartea lui Mircea A. Diaconu ar fi o „culegere de documente” sau de citate ale timpului. Dar e imposibil s-o citesti (doar) in acest fel, desi un istoric al faptelor marunte, care s-ar interesa de trecut in datele lui particulare, va gasi aici multe margaritare inestimabile. Mircea citeste ziarele Bucovinei interbelice asa cum Nichita Stanescu citea (si reproducea in forma de poeme) pasaje din Istoria ieroglifica a lui Cantemir si din O sama de cuvinte a lui Neculce. Impresia ca ai in fata un poem (ori o suita de poeme obiectuale) e absolut evidenta, iar uneori cu adevarat surprinzatoare. O carte nu doar reconstituita din memoria noastra culturala, ci si o carte generatoare de memorii. Care te face sa-ti fie dor de acest oras, precum altadata iti era dor de insula lui Robinson Crusoe, de Macondo lui Marquez sau de Dublinul lui Joyce.” (Mircea V. CIOBANU)„Mircea A. Diaconu noteaza undeva ca aceasta carte este „oglinda sparta” a unei lumi trecute. In ce ma priveste, chiar in acest caracter fragmentar al sau vad proba unui documentarism fara cusur si, totodata, a unui postmodernism bine orchestrat.” (Otilia HEDESAN)„O carte (…) in care m-am simtit bine sa traiesc cateva zile si in care ma voi intoarce cu siguranta din cand in cand. M-a lasat cu senzatia ca Mircea A. Diaconu a gasit o cale de a transforma istoria recenta in mit civilizator, inlocuind efemerul articolelor de presa cu permanenta poeziei.” (Simona MANOLACHE)„Furat de „placerea textului”, Mircea A. Diaconu descopera retrolectura ca mijloc de insolitare a unei vechi realitati care nu mai exista decat la modul livresc, dar care poate fi refacuta dupa alte reguli, prin schimbarea contextului receptarii, astfel incat sa corespunda orizontului de asteptare al cititorului (post)modern.” (Stefan HOSTIUC)„Dupa mai multe carti prin care Mircea A. Diaconu si-a castigat notorietatea de critic si istoric literar, cartea Cernauti. Obiecte pierdute reprezinta o asumata constructie poetica, intrucat, afirma autorul, „marile fracturi, pe care istoria nu poate decat sa le inventarieze, desi le provoaca, ajung finalmente limbaj: sunt limbaj”. Scurta, gnomica prin semnificatia sa, expresia „sunt limbaj” include in campul imaginarului atat lumea devenita iluzie a Cernautilor de acum un secol, cat si pe autorul ei.” (Maria SLEAHTITCHI)