Educatia timpurie anteprescolara. Ghidul cadrului didactic
- ISBN
- 5948495007805
- Editura
- DPH
- An apariție
- 2022
- Pagini
- 344
- Format
- Broșată
Descriere
Scopul principal al acestui volum colectiv este de a răspunde nevoilor profesionale ale cadrelor didactice, ale decidenților din educația timpurie și ale altor categorii de personal care desfășoară activități cu copiii antepreșcolari. Totodată, lucrarea pe care o propunem se adresează studenților din domeniul științelor educației, dar și oricărui adult, părinte sau viitor părinte. Am avut în vedere noutatea legislativă care presupune preluarea creșelor de către sistemul de educație, dar și faptul că serviciile de educație timpurie antepreșcolară sunt de tip integrat între componenta educațională, cea de îngrijire și cea de supraveghere. În realizarea acestei lucrări, am avut în vedere faptul că ritmul de dezvoltare al fiecărui copil nu este liniar, ci este dat și de unicitatea combinației genetice, dar și de plasticitatea cognitivă specifică vârstelor timpurii. Acestea sunt doar câteva argumente care îi sugerează adultului responsabil de educația timpurie necesitatea de a proiecta și de a organiza trasee cât mai individualizate de instruire, de a crea medii care să asigure stimularea senzorială ca premisă a dezvoltării cognitive și de a susține exprimarea nevoilor specifice vârstei.
Prețuri în magazine
Nu există oferte disponibile pentru această carte.
Cărți similare
DOG. Un caine pierdut un baiat regasit
în 3 magazine
Blue Moon. TOTI AM FOST AICI.
în 2 magazine
MAREA CARTE DE POVESTI. Tony Wolf
în 2 magazine
MARTIN NU SE SIMTE BINE.
în 2 magazine
IN ASTEPTAREA CRACIUNULUI
în 2 magazine
MARVEL. SPIDER-MAN. POVESTI DE AUR. Aventuri din lumea supereroilor
în 3 magazine