Elegie pentru Ana-Maria

Elegie pentru Ana-Maria

ISBN
9789975798730
Editura
Cartier
An apariție
2014
Pagini
328
Format
Cartonată

Descriere

„Vasile Vasilache ne-a dat ceva greu de uitat. Și ni l-a dat într-o proză de o rară forță expresivă până și în curgerea ei lentă, uneori greoaie, cu ezitări, cu precipitări, cu ocoluri și cu ascunzișuri.” (Petru Creția)
 
 „Scriitorul cel mai neordinar şi cel mai curajos în ale scriiturii din  pleiada șaizeciștilor basarabeni, Vasile Vasilache, a cultivat o proză  insolită. Un scenariu de film, scris în timpul aflării la cursurile de scenaristică de la Moscova, a fost convertit în romanul-parabolă Povestea cu cocoşul roşu. O estetică paradoxală, dar încheiată la toţi nasturii – găsiţi în cutia folclorului naţional  sau căutaţi prin cea a mitologiei hinduse, prin cea a filosofiei germane –, se potrivește întocmai unor subiecte sociale dintre cele mai variate. Lumea vegetalului (îndurerat-şuierătoarea negară, în Elegie pentru Ana-Maria,  senzual-şireata floare de dovleac, în Surâsul lui Vișnu etc.) ridicată la rang de simbol încorporează destinele basarabenilor trecuţi prin drame şi tragedii, prin tot ce le-a scos în faţă viaţa unui secol zbuciumat.” (Maria Şleahtiţchi)

Categorii

Prețuri în magazine

Nu există oferte disponibile pentru această carte.